Performanța urbană: rolul orașelor mici în realizarea coeziunii teritoriale
Sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților centrale și autorităților publice urbane, experți în dezvoltarea urbană, promotori de proiecte privind dezvoltarea urbană, precum și reprezentanți ai ADR-urilor, ai unor programe care finanțează dezvoltarea urbană sustenabilă (URBACT, HORIZON EUROPE, LIFE, Programele Operaționale Regionale) și ai mediului academic.
Evenimentul are ca obiectiv general facilitarea comunicării între experții implicați în elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare urbană sustenabilă, în vederea consolidării rolului orașelor mici în sistemul urban național.
În acest sens, le propunem participanților o discuție deschisă pe tema miturilor ce însoțesc dezvoltarea orașelor mici în România. Vom afla împreună ce presupune realizarea echilibrului demografic în orașele mici, cât de vulnerabile sunt acestea în contextul actual, dar și cum pot orașele mici din zonele metropolitane exploata oportunitățile de dezvoltare. În cea de-a doua parte ne vom axa pe finanțarea activităților propuse de autoritățile urbane, într-o discuție asupra modului în care pot fi utilizate cât mai eficient fondurile disponibile. Nu în ultimul rând, reprezentanții diferitelor programe care finanțează dezvoltarea urbană, vor oferi informații despre apelurile programate pentru 2025. Concluziile acestei întâlniri vor fi incluse și în raportul privind orașele mici, document în curs de elaborare la nivelul MDLPA.
Înscrierea la eveniment se face utilizând link-ul: https://forms.office.com/e/sQysaErcBD. Cei înscriși vor primi un email cu agenda actualizată a evenimentului și informațiile de conectare.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Punctul de Contact ESPON sau/și Punctul de Contact Urban în România.
Mai multe detalii despre cele două programe sunt disponibile la: www.espon.eu, respectiv www.urban-initiative.eu.
AGENDA
Performanța urbană: rolul orașelor mici în realizarea coeziunii teritoriale
ESPON & Inițiativa Urbană Europeană,
online, 16 decembrie 2024
09.15 – 09.30 |
Conectare la platforma; verificarea conexiunii și discuții informale |
09.30 - 09.45 |
Introducere; obiectivele și agenda întâlnirii Liviu Băileșteanu, director, MDLPA |
09.45 – 10.15 |
Prezentarea programului ESPON – tematica orașelor mici Reprezentant GECT ESPON (Andreea China, Responsabil de cercetare și politici) Reprezentant MDLPA, Autoritatea Națională ESPON 2030 |
10.15 – 10.25 |
Orașele mici în Politica urbană a României Liviu Băileșteanu, director, MDLPA |
10.25 – 10.40 |
Sesiune de întrebări și răspunsuri |
10.40 - 11.00 |
Cum putem crește atractivitatea orașelor mici Reprezentant AOR – Ștefan Teișanu (tbc) |
11.00 – 11.10 |
Sesiune de întrebări și răspunsuri |
11.10 - 12.30 |
Mituri privind orașele mici – confirmare sau infirmare? Reprezentanți ai orașelor mici, ADR-urilor, AOR (tbc) Teme de discuții:
|
12.30 – 13.30 |
PAUZĂ |
13.30 – 14.45 |
Mituri privind orașele mici – confirmare sau infirmare? Reprezentanți ai orașelor mici, ADR-urilor, AOR (tbc) Teme de discuții:
|
14.30 – 15.45 |
Oportunități de finanțare pentru orașele mici în 2025 Reprezentanți ai MDLPA, HORIZON EUROPE, URBACT, ai Programelor Regionale |
15.45 – 16.00 |
Concluzii & next steps |